Afacerea „Marmorosch-Blank”, moment controversat de istorie naţională

Meniul principal

Flux

Exploziv

Financiar

Arta Cultura

Sport

Arhiva

Arhiva in format PDF

Vezi in format PDF

Afacerea „Marmorosch-Blank”, moment controversat de istorie naţională

Scris de Cornel ŞOMÂCU

Duminica, 19 Iulie 2009 12:12

Demarăm în acest număr un serial cu momente controversate din istoria naţională, după cum o să vedem, evenimentele interbelice nu sunt cu nimic mai prejos decât marile scandaluri contemporane. Vom aborda în ediţiile următoare şi alte momente controversate decât afacerea „Marmorosch-Blank”, cum ar fi afacerea „Skoda”, camarila regală şi multe altele. Dacă provocarea noastră vi se pare suficient de interesantă vă aşteptăm să ne urmăriţi în meandrele istoriei.

Pentru a se înţelege ce s-a întâmplat în perioada interbelică, trebuie să facem un recurs la istorie. În timpul Războiului de independenţă, Banca Marmorosch-Blank a sprijinit eforturile militare ale statului român, iar, doi ani mai târziu, Parlamentul i-a acordat lui Mauriciu Blank, un evreu, cetăţenia română. Finanţarea unor proiecte precum modernizarea căilor ferate, a portului Constanţa, a industriei forestiere şi petroliere, a construcţiilor publice şi asigurărilor a fost principala preocupare a băncii, după 1878. Se pare că în timpul crizei din 1899-1900 a acordat un sprijin important statului român. Din 1904, banca s-a transformat într-o societate anonimă pe acţiuni cu capital mixt, româno-germano-ungaro-francez. Deloc întâmplător, preşedintele Consiliului de Administraţie a fost numit economistul P.S. Aurelian, fost prim-ministru liberal, funcţia de director general revenindu-i lui Mauriciu Blank. Aristide Blank, personajul de care se leagă şi falimentul de mai târziu, s-a evidenţiat abia în 1914, când, împreună cu G. Danielopol a fost trimis de Guvernul român la Londra, pentru a perfecta obţinerea unui împrumut destinat achiziţionării de armament.

Începuturi

Ion Gheorghe Duca, viitorul prim ministru, bun prieten cu Aristide, avea să noteze în memoriile sale: „În realitate, din acest moment datează alianţa noastră cu Puterile Triplei Înţelegeri. De atunci înainte nu mai putea fi vorba de o adevărată neutralitate a României”. Marea Britanie a acordat acest împrumut, cerând, în schimb, ca armamentul să nu fie folosit niciodată împotriva ei şi aliaţilor acesteia. La sfârşitul lui 1916, sediul băncii s-a mutat la instituţia afiliată la Iaşi, Banca Moldova. În zona respectivă, Blank şi-a cultivat prieteniile cu Nicolae Titulescu, ministru de finanţe în acel timp, cu Octavian Goga, cu istoricul Nicolae Iorga şi cu alte nume de marcă ale politicii acelor timpuri. Poziţia sa s-a consolidat în 1918, când Guvernul român i-a dat o nouă însărcinare privind punerea la punct a unor contracte comerciale cu China. După călătoria prin Rusia, până la Vladivostok, Blank a ajuns la Shanghai. Un an mai târziu, se găsea la Paris, unde a pus bazele unei reprezentanţe a Băncii Marmorosch-Blank, cu sediul în Paris.
Începând cu 1918, controlul lui Aristide Blank asupra băncii a crescut, deşi tatăl său a rămas director general până în 1928, când s-a retras la Viena. În 1923, banca (actualul sediu central al BRD-SG) avea 25 de sucursale în Regat, pe lângă cele patru care activau în Paris, Istanbul, Viena şi în New York, ajungând, practic, cea mai puternică bancă comercială din România. Instituţia financiară mai avea şi 115 întreprinderi sub control, prin care şi-a întărit legăturile de capital din fosta tabără a Aliaţilor, menţinând, în paralel, şi pe cele vechi, cu ungurii şi germanii. După cum vedem, era vorba poate de cea mai are întreprindere bancară a vremii.

Mecena şi finanţist

În primăvara anului 1920, guvernul condus de mareşalul Averescu l-a delegat pe Aristide Blank în Occident pentru negocierea unui împrumut extern. În 1921, Blank a pus bazele primei linii aeriene Paris-Bucureşti, continuată până la Istanbul. A fost prima contribuţie a capitalului românesc la un proiect european. Din 1923, Blank a creat Casa de Editură „Cultura Naţională”, dotată cu o tehnologie de vârf, adusă din Elveţia. Editura, la conducerea căreia se afla istoricul Vasile Pârvan, a avut un rol major în promovarea valorilor culturii româneşti. De mare succes s-au bucurat şi cele două colecţii îngrijite de istoric: „Clasicii antici” şi „Literatura universală”. Din iniţiativa şi cu sprijinul lui Blank a fost publicată lucrarea „La Roumanie en Images”, cu texte de Nicolae Iorga şi imagini generice menite să facă cunoscută România în străinătate. La Paris, Aristide Blank a deschis un magazin de cusături şi broderii româneşti. Tot pe malul Senei, el a mai înfiinţat un restaurant pentru studenţii români, administrat de M. Ralea, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Români din Franţa, care, la acea vreme, avea peste 2.000 de membri. După sfârşitul primului război mondial, Blank a devenit proprietarul a şapte publicaţii printre care se numărau ziarele „Dimineaţa” şi „Adevărul”.

Falimentul i s-a tras de la politică

În primul deceniu interbelic, Blank l-a întâlnit pe viitorul rege Carol II. Relaţiile lui Blank cu regele Carol al II-lea, stabilite solid din 1926 la Paris, unde se „autoexilase” Carol, au reprezentat un capitol foarte controversat. În 1930, Blank a devenit economistul regelui. Avea plasat în camarila lui Carol pe Felix Wider care lucrase până în 1914 la Banca Blank. În toamna lui 1931, Banca Blank se afla, surprinzător, în incapacitate de plată. Pe fondul marii crize internaţionale şi al unei serii de credite nerambursate, instituţia financiară se îndrepta vertiginos spre un faliment zguduitor pentru mediul economic din acele timpuri. Banca Blank era cotată ca fiind una dintre cei mai stabili piloni financiari autohtoni. Cu toate eforturile regelui, banca nu a putut fi salvată, intrând în prefaliment. Aceasta şi în condiţiile în care guvernator al BNR era rivalul sau, Mihail Manoilescu, simpatizant al lui Mussolini. Până în 1940, deponenţii au fost despăgubiţi, îndeosebi prin vânzarea terenurilor băncii din nordul Capitalei. Cauzele falimentului rezidă atât în condiţiile financiare interne, cât şi în cele externe, dar mai ales în urma unor operaţiuni dubioase practicate de bancă, cum ar fi eliberarea unor cecuri fără acoperire către Banca Naţională. Chiar dacă influenţa lui Blank asupra regelui a scăzut după 1932, ea s-a menţinut până în 1940, datorită relaţiilor lui cu Elena Lupescu, şefa camarilei regale, asupra căreia o să revenim într-un număr viitor. La începutul anului 1940, Blank avea să fie ţinta unui atentat, eşuat, pus la cale de legionari. După prăbuşirea băncii, Blank a devenit directorul nou-înfiinţatei societăţi „Discom”, care se ocupa cu comercializarea produselor Monopolului Statului (sare, tutun etc.). În această societate l-a avut adjunct pe omul de afaceri C. Bursan, agent dublu al Abwehr-ului german şi al Intelligence Service englez, ca să continuă şi subiectul serviciilor secrete.

A trăit 77 de ani

În 1946, Blank a plecat în Occident pentru a restabili contactele cu finanţele internaţionale din Paris, Londra şi New York. Blank s-a întors în ţară, în ianuarie 1947, ignorând sfaturile amicilor. În primăvara lui 1952, Aristide Blank a fost arestat şi condamnat la 20 de ani de închisoare. A fost deţinut la Jilava şi la Piteşti. În urma unui recurs, procesul s-a rejudecat şi a fost achitat. În martie 1958, cu ajutorul unor persoane influenţe din Occident, lui Blank i s-a permis să plece la Paris. Era grav bolnav. După ce, în august 1958 a reuşit să supravieţuiască unei crize cardiace, la 1 ianuarie 1960, exact in ziua în care împlinea 77 de ani, Aristide Blank a încetat din viaţă.

Cornel ŞOMÂCU
Aceasta adresa de e-mail este protejata de robotii de spam, aveti nevoie de JavaScript activat pentru a o vedea